Casa nebunului de T.Popescu.

Constituind „un apel, un apel scurt ca un țipăt, către puritatea pierdută a copilăriei, o meditație nostalgică despre speranța care moare în clipa în care apar minciuna, meschinăria, ura, frica, prostia”, după cum remarca un critic de teatru, „casa nebunului” a fost montată la „B.P.Hasdeu”, în premieră în stânga Prutului, în 1990. Pentru că în acei ani de la începuturi era imperios necesar un imn teatrului și actorilor care, cu o dăruire risipitoare,  tindeau să cucerească un public cu rudimentare predispoziții teatrofile, doleanța unuia dintre personaje („Să ne respecte… să ne respecte!..”) era perfect plauzibilă. De ce și în 2017 „Casa nebunului”? Pentru că teatrul și-a marcat cea de a 30-ea aniversare, adică un elogiu Teatrului și Actorului de asemenea este oportun, ca și pledoariile pentru „romantisme desuete, pentru vis, poezie, emoție, iubire” ce-s mai actuale în aceste timpuri pragmatice, cu repere și suporturi morale difuze.