Doi frați: Cătălin, „omul cel mai viteaz, cel mai drept și cel mai bun de pe lume”, care, devenind domnitor, face ca lumea să trăiască „din nou în țara veseliei și a dreptății”, și Roșcatul, „un caracter urât și rău”, care, dându-se drept salvator al domniței și devenind prim-dregător, „ a întunecat țara după chipul și sufletul lui”; Tatăl lor, convins că „minciuna  nu poate rămâne nepedepsită”;  Măgărușul, care consideră că „mintea  valorează mai mult decât puterea” și că „cine se laudă prea mult nu-i în stare de nimic”; Cățelușca Lușca, ea mărturisind: „Dacă aș putea avea puțin curaj! Dar îmi lipsește tocmai atunci când trebuie”;  Lupul care se laudă: „Nu s-a găsit încă nimeni care să-mi stea împotrivă”;  Ursul care declară îngâmfat: „Pot să mă lupt și cu regele Leu, așa de puternic și curajos sunt”. Vulpea surprinsă de faptul că pentru prima dată a întâlnit „un măgar atât de isteț”, toți trei dovedindu-se a fi, însă, niște lași, ca și Călugărul.

Spre sfârșitul spectacolului mai apar în scenă Domnitorul și Domnița, un Leu perfid și un Motan lăudăros, o Cerșetoare care este, de fapt, Zâna Pădurii.