Un vas de pasageri naufragiind din cauza că bărbații, beți, „au confundat luna cu Farul din Alexandria și au intrat cu vaporul  direct în stânicile țărmului”, patru femei – Lady Robinson, care, conducând timp de un deceniu o casă de toleranță „aflată la doi pași de biserică”, a început  să deteste bărbații; Venera, fiica ei, care se consideră drept „cea mai frumoasă și cea mai focoasă”, dar și drept „un suflet pustiit de speranțe”;  romanțioasa Ala, captiva basmelor cu Făt-Frumos călare pe un cal alb și înaripat, mereu în stare de ebrietate și confuză,  tânjind după fostu-i amant Marco; Elen, care, în afară de gramatică,  îl iubește doar pe Dumnezeu, dar măritată anterior de cinci ori „cu cinci fețe bisericești”, în mod ierarhic descendent: de la episcop la  țârcovnic – nimeresc pe o insulă pustie și „încă virgină” în care totul – „frunze, păsări, ramuri, sticle, cârți, farfurii – este de genul feminin”. În acest spațiu „cât o curte de închisoare” și-au creat un „stat suveran”, Insula Femeilor, cu imn, stemă și drapel național, iar din epava navei – un club de noapte, „Lady Robinson bar”, după numele liderului respectivelor.

Cei patru ani de claustrare și de abstinență s-au soldat cu senzulaitatea excesivă a trei din ele: captive lascive ale unor reverii erotice, bărbații le devin o obsesie. Extaziate și declanșate, convin să-l folosească „integral, prin rotație” pe diformul Olaf (Ghiță), căpitanul unui iaht naufragiat, decepționate până la urmă că acesta s-a dovedit a fi un gay. Identificate și salvate de Serviciul de Taxe și Impozite, deoarece „doar un contribuabil viu poate plăti impozite”, decid „să se apere” de executorii judecătorești, aplicând „rezerva strategică de cosmetice” și cele mai bune parfumuri și să ia prizonieri „nu prea mulți: maxim doi pentru fiecare luptătoare”.