Minte ai – daruri ai, după „Zâna apelor” de V.Ignat

Obiectivul determinant spectacolul și-l formulează din capul locului, la prima intervenție a Zânei Apelor: „ Prin intermediul unei povești mai noi, să spunem niște adevăruri mai vechi, dar care, acum, sunt uitate”. Mai exact, nu uitate, cât ignorate în aceste timpuri cu repere morale confuze, când – vorba iritată a Ioanei – ești derutat de „castelele” unora și când, stăpâniți de setea de chiverniseală, „toți se zbat, caută, cumpără, vând” sau chiar fură,  după cum îi ripostează Ion, soțul, care consideră că, în pofida necazurilor existențiale, trebuie să păstrăm în suflet ceea ce ne dă suflet:  demnitatea și omenia.

În piesă sunt folosite cu măiestrie ceea ce B.P.Hasdeu numea „tezaur de filozofie și satiră populară”: proverbele și zicătorile.